Blog

Lansarea cărții pentru copii „Copilăria. O poveste despre bucurie”

Cum ar fi dacă, într-o zi, Copilăria ar fi furată de o creatură misterioasă?
Cum s-ar schimba lumea – cum ar fi o lume fără copilărie?
Ce s-ar întâmpla cu jucăriile? Cu bucuria copiilor? Cu familiile lor?

Și, dacă ar dispărea Copilăria, cine s-ar încumeta să o salveze?

Citiți Copilăria. O poveste despre bucurie de Veronica Iani și veți afla!

Alături de crocodilul Yuri, de hipopotamul Gyuri și de… Moș Crăciun, cititorii vor porni într-o misiune specială de salvare a Copilăriei. Vor trece prin întâmplări amuzante, descoperind, în cele din urmă, ce minuni fac prietenia, dragostea și curajul.

Copilăria. O poveste despre bucurie este cea de-a patra carte a colecției „Fiecare viață este un dar”, autoare Veronica Iani, publicată de editura Life Learning Education. În această colecție au apărut până acum cărțile: Bebe. O poveste din burtică, Ioana. O poveste despre Sindromul Down și Tudor. O poveste despre adopție.

Lansarea va avea loc miercuri, 20 noiembrie, ora 18.30, la Liceul pedagogic ortodox „Anastasia Popescu”, str. Zborului, nr. 7-9, București, sectorul 2. Evenimentul se înscrie în cadrul manifestărilor Zilele Educației Creștin-Ortodoxe, care au loc, în mod tradițional, la liceul „Anastasia Popescu”, în luna noiembrie. Copiii prezenți la eveniment vor primi în dar o carte de la autoare.

Date tehnice carte: dimensiune: 19.5×19.5cm, număr pagini: 48, în întregime color, preț 13 lei
Vârste recomandate: se adresează copiilor de 6-10 ani, dar nu numai.
Comenzi: https://veronicastories.com/.

Campanie promoțională

Pentru ca mesajul cărţii să ajungă la cât mai mulţi copii, cei care achiziționează mai mult de 5 exemplare vor beneficia de o reducere mai mare de 50%:

Pentru o comanda de minimum 5 cărți, o carte poate fi achiziționată cu doar 6 lei (TVA inclus), scriind la adresa: lle.vanzari@gmail.com.

Blog

Cum educăm tinerii pentru viață și comunitate

La clasa ei de preșcolari, Rodica Andrei, o învățătoare din București, are șase elevi agitați și chiar agresivi. La oră vorbesc neîncetat, fac cu totul altceva și îi deranjează pe ceilalți. Discutând cu colegele, a aflat că fiecare are în medie câte două-trei astfel de cazuri la clasă. Ceilalți copii aveau o autonomie redusă și relaționau destul de greoi: „Nu se îmbrăcau singuri la ora de educație fizică, nu știau să-și lege șireturile, să îmbrace jacheta, să spună «mulțumesc», «te rog frumos», «îmi pare rău»”.

Psihologii au identificat dificultăți de natură emoțională la elevii care creau probleme. „Copiii nu știu să își gestioneze emoțiile. La fel și părinții. Și la fel și noi, educatorii. Mi-a luat ceva timp să mă reechilibrez. Mă învinovățeam pentru neputința sau neștiința de a interveni. Știm să instruim, dar nu știm să ajutăm copiii pe partea legată de emoții, de relații. Iar consecințele se observă la gimnaziu: nu se respectă unii pe alții, nu empatizează, nu le pasă de emoțiile celorlalți.”

Educația socio-emoțională

Rodica Andrei a sesizat o nevoie educațională reală și tot mai stringentă. „A fi indiferent la nevoile sau disperarea celuilalt echivalează cu lipsa de afecțiune. Rădăcinile altruismului se regăsesc în abilitatea de a descifra corect emoțiile celorlalți și de a răspunde adecvat la ele, adică de a empatiza cu suferința sau nevoile aproapelui”, spune prof. dr. Adrian Opre, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Iar această carență conduce la altele mai grave. „Există tot mai multe mărturii științifice conform cărora dimensiunile valoric-morale ale individului își au originea în capacitățile sale socio-emo­țio­nale”, explică prof. Opre.

Cercetările realizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) arată că persoanele cu compe­tențe socio-emoționale bune vor performa bine și în domeniul tehnic și cognitiv. Stefan Kapferer, secretar general adjunct OECD, afirma în 2015, la lansarea raportului de cercetare al Skills for Social Progress: The Power of Social and Emotional Skills: „Edu­cația socială și emoțională, sau dezvoltarea caracterului (Bildung), a fost dintotdeauna unul din rolurile centrale ale școlii. Competențele sociale și emo­ționale – perseve­rența, autocontrolul sau capacitatea de a te face plăcut și a ajunge la consens cu ceilalți – sunt ingrediente-cheie pentru prosperitatea personală și socială”.

Formarea „abilităților de viață”

Cele enumerate mai sus apar în recomandările educaționale ale OECD sub denumirea de Life Skills, adică „abilități de viață”, fiind definite ca o combinație de atitudini, abili­tăți de socializare și comunicare, trăsături de caracter, inte­ligență socială și emoțională, care ajută persoana să navigheze cu bine prin mediul său, să coopereze eficient cu alții și să ducă la capăt acțiuni conform cerințelor, folosindu-și cunoștin­țele teoretice și tehnice.

Mariana Gelea Tablă, din București, profesor pentru învățământul primar, observă și ea că „elevii de azi sunt supra­dotați din punctul de vedere al inteligenței, pragmatici și dezinhibați, curajoși și creativi”. Dar, spune ea, sunt și „mai puțin motivați, hiperactivi, dezordo­nați, egoiști, nu-și asumă respon­sabilități și intră adesea în opoziție cu adulții. Le lipsește un sistem de valori, deoarece, fiind înclinați spre latura de aplicare imediată, cad mai ușor pradă influențelor negative”. Profesorul Opre atențio­nează cu privire la acest mod de acțiune lipsit de reflecție: „Sclavii impulsurilor au mult de suferit, deoarece tocmai capacitatea de a și le controla susține clădirea caracterului. Două sunt atitudinile morale pe care ar trebui să le dezvoltăm la copiii și tinerii de azi: autoînfrânarea și compasiunea”.

„În ultimul deceniu, multe studii din psihologie și neuro­științe au demonstrat că generozitatea, iubirea, reziliența, iertarea, compasiunea, întrajutorarea au efecte benefice nu doar la nivelul relațiilor sociale, ci și asupra sănătății personale. Dacă școala se canalizează doar pe transmiterea unor abilități din sfera profesională, va fi foarte greu cu educația pentru viață”, spune diac. Adrian-Sorin Mihalache, autorul cărții Ești ceea ce trăiești – Câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhov­nicești ale Filocaliei. Aceasta prezintă argumente știin­țifice despre legătura dintre viața moral-spirituală și starea de bine a persoanei.

„Revoluția” globală și tradiția școlii românești

Dezvoltarea caracterului nu reprezintă un concept cu totul nou, scrie psihologul Martin Seligman în cartea Fericirea autentică – Ghid practic de psihologie pozitivă. A fost doar abandonat pe parcursul secolului XX, când, sub influența ideologiilor materialiste și egalitariste, s-a preferat explicarea anumitor conduite strict prin cauze externe, postulându-se că, în aceleași circum­stanțe, toți oamenii ar reacționa la fel. La începutul noului mileniu, Seligman a reușit să determine o recentrare pe cauzele interne ale comportamentului uman. În 2004, împreună cu o echipă de experți, el a inventariat virtuțile, atitudinile și trăsăturile pozitive de caracter, explicând că doar practicarea lor asigură o fericire autentică și durabilă. Pe baza inventarului său a fost conceput VIA-Character, un program de construire a caracterului care funcționează cu succes în SUA. Practic, suntem în mijlocul unei „revoluții” în sensul inițial al cuvântului: acela de întoarcere la un punct de plecare pentru a recupera ceea ce s-a pierdut pe drum.

În istoria școlii românești, educația pentru caracter nu a fost o necunoscută, ci dimpotrivă. Cine a văzut un manual de citire din epoca interbelică a remarcat că nu se limita la consolidarea limbii și comunicării, ci aborda teme de moralitate și dezvoltare personală. „Școala pregătea atunci adulți bine echipați din punctul de vedere al responsa­bilităților civice și morale. Personalitățile vremii au fost produsul unei anumite paradigme educaționale”, spune prof. Opre. În anii 1930, prof. Iuliu Hație­ganu, rector al uni­ver­si­tății clujene, rezuma această paradigmă astfel: „Noi, aici, în Alma Mater, formăm mai întâi verticalități, adică oameni de caracter și abia apoi oameni de știință și buni profe­sioniști”.

Astăzi, Seligman, părintele conceptului de psihologie pozitivă (centrată pe moduri de îm­bună­tățire a vieții, nu doar pe repararea disfuncționali­tă­ților), arată că dezideratul „vertica­lității” nu se referă exclusiv la respectarea unor prescripții morale aride, ci constituie rețeta unei funcționări optime în lume și a unei adapta­bilități reale la complexitatea vieții.

Știința, în sinergie cu abilitățile de viață

Azi, există tineri foarte bine dotați cognitiv, care însă nu reușesc să își valorifice poten­țialul, spune prof. Opre: „Presta­țiile lor în familie, în societate, la locul de muncă le trădează lipsa unor abilități- cheie”. Pe de altă parte, mai remarcă profesorul, au succes unii „mai puțin dotați intelectual și cu perfor­manțe academice modeste”, dar care „dovedesc o bună adaptare socială la o mare varietate de contexte și un bun echilibru emoțio­nal”. Cei din urmă s-au dovedit mai bine echipați cu abilități de viață: perseverență, conștiincio­zitate, autocontrol, atenție, încredere în sine, reziliență (abilitatea de a depăși crize, dificultăți, eșecuri), empatie, modestie.

Cunoștințele teoretice și abilitățile tehnice ar fi bine să se dezvolte simultan cu cele de viață, astfel încât să se poten­țeze și stimuleze reciproc, spune prof. dr. Constantin Cucoș, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. „Degeaba știi să faci ceva, dacă acel ceva nu favorizează pozitivitatea vieții, binele propriu sau al celorlalți. Dacă, de pildă, com­petența informatică este folosită de cineva în a fura sau periclita o persoană, o instituție, aceasta devine periculoasă. Până la ­urmă, ceea ce face diferența dintre oameni, în materie chiar și de competență profesională, sunt profilul și altitudinea caracterului”. De altfel, atât OECD, cât și Forumul Economic Mondial semnalează că angajatorii caută acum oameni care nu sunt doar calificați, ci și înzestrați cu un bun caracter.

Noi discipline de formare a caracterului

Este școala românească pregătită să (re)descopere acest concept educațional – să-i spunem nu „nou”, ci „reînnoit”? Răspunsul este afirmativ: noua curriculă națională pentru învăță­mânt primar și gimnazial aderă la noile recomandări OECD. Au fost aprobate noi programe pentru discipline opționale care au ca obiectiv consolidarea abili­tăților de viață în corelație cu vârstele de dezvoltare ale elevului: de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, se poate opta pentru materiile „Pregătiți pentru viață. Educație pentru viață și comunitate” sau „Mai întâi caracterul”. Pentru liceu, există opțio­nalul „Adoles­cență și autocu­noaștere”.

Este pentru prima dată când există mai multe opționale națio­nale axate pe dimensiunea caracterială, valorică și de abilități de viață. Prof. Cucoș a făcut parte din comitetul consultativ de elaborare a disciplinei „Pregătiți pentru viață”, despre care spune: „Este o propunere cu valoare formativă pe linie psihocomportamentală, spirituală, comunitară, cu un evident profil interdisciplinar, care însă nu intră în opoziție, diso­nanță sau concurență nici cu religia, nici cu alte discipline, ci merge pe o integralitate pe linia înțelesului, a căutării sensului, a cunoașterii de sine și a celor­lalți”.

Noile opționale își propun să formeze competențe transversale, adică necesare în toate domeniile, fără să fie specifice unuia anume. Acest tip de compe­tențe pot fi abordate și transdisciplinar, adică se pot consolida la mai multe materii școla­re. Transdisciplinaritatea, chiar dacă nu se numea așa, se practica și în perioada interbelică, când toate nivelurile de învăță­mânt erau marcate de dezideratul construcției caracterului.

Mariana Cojocaru, profesor și consilier școlar din Iași, coordonează programul de formare pentru predarea disciplinelor „Pregă­tiți pentru viață” și „Adoles­cență și autocunoaștere”. Pe lângă educația caracterială, acestea integrează și elemente de viață sănătoasă, de relațio­nare și dezvoltare personală. „Cât timp există o luptă pentru timpul școlar și o competiție între tot mai multe discipline pe teme tot mai specifice, o astfel de abordare integrată poate fi o soluție”, spune ea.

Instrumente și modele

Cornel Celmare, un consilier școlar ieșean care a făcut parte din grupul de lucru pentru programa „Adolescență și autocu­noaștere”, oferă un exemplu despre cum se pot forma com­petențe transversale la orice ­disciplină. O profesoară de religie din Iași avea ultima oră la clasa a opta și se aștepta ca elevii să absenteze. Dar ei rămâneau mereu la ultima oră. Le plăcea că făceau foarte multe dezbateri, discuții, își spuneau punctele de vedere, foloseau învățarea prin cooperare și lucrau pe grupe. Își antrenau astfel niște abilități: cum ții un discurs, cum oferi contraargumente, cum respecți puncte de vedere diferite, cum suporți o critică constructivă, cum arăți că nu ești de acord cu celălalt, dar respecți punctul lui de vedere.

„Aceste lucruri se învață mai greu în mod natural și e bine când școala le antrenează prin modalități mai structurate. E nevoie de instrumente, modele și politici care să sprijine acest lucru”, spune Celmare, care consideră că felul în care a fost concepută formarea pentru noile opționale ajută profesorii să învețe și ei aceleași abilități ca și copiii și le oferă instrumente și metode inovative în acest scop.

Inovație și tradiție

Pentru noile discipline, profesorii se vor confrunta cu nevoia de a preda valori și atitudini, care nu se învață teoretic, ci se trăiesc și se văd. E nevoie de experiență și reflecție. Mariana Cojocaru explică: „Programul nostru este unul de învățare experiențială și transformatoare, care îi face pe profesori să trăiască efectiv ceea ce urmează să le transmită elevilor. Pe lângă noile metode de predare activ-par­­ticipative, ei vor fi respon­sabilizați să constituie o sursă de inspirație comportamental-valorică pentru elevi”.

Familia și comunitatea extinsă sunt chemate să contribuie și ele, oferind modele. Diac. Adrian-Sorin Mihalache semnalează o afirmație frumoasă făcută de un profesor local la o dezbatere despre educație din Africa: „Am nevoie de un sat ca lumea ca să educ acești copii”. În același sens, prof. Opre își evocă tatăl, care i-a furnizat un model de viață autentic și credibil: „Îmi vin adesea în minte cuvintele pe care ni le adresa frecvent mie și fratelui meu: «Eu voi fi foarte mulțumit dacă noi, ca părinți, vom reuși să facem din voi oameni de omenie». Tata s-a străduit să ne transmită sistematic și subtil esența educa­ției interbelice al cărei beneficiar direct a fost”.

Profesoara Mariana Gelea crede că elevii de azi vor schimba lumea de mâine, dar spune și că școala ar trebui să se schimbe pentru a veni mai bine în întâmpinarea nevoilor lor reale: „Trebuie să îi ascultăm și să facem și noi un efort să ne adaptăm, să adaptăm școala”. Instrumente validate instituțional au apărut. Însă schimbările reale au loc doar odată cu schimbarea oamenilor. De aceea, este nevoie de formare continuă, spune Mariana Cojocaru de la „Pregătiți pentru viață”, care îi așteaptă de la toamnă la noile cursuri pe profesorii din învățământul primar și ­gimnazial, pe diriginți și chiar pe consilierii școlari. Schimbarea a început. Te vei alătura și tu, ca părinte sau lucrător în învățământ?

Sursa: Ziarul Lumina
Blog

Adevarul.ro: „Tudor, o poveste despre adopţie“ sau cum să scrii cărţi cu subiecte greu de abordat

Veronica Iani lansează vineri, 9 martie, la Cluj, cartea „Tudor, o poveste despre adopţie”. Constănţeanca a scris cărticica tocmai ca să-i ajute pe copii să înţeleagă ce înseamnă adopţia.

„Părinţii sunt reticenţi să vorbească cu copiii despre adopţie, amână momentul acesta. Cumva le e teamă“, spune Veronica Iani, autoarea cărţii „Tudor, o poveste despre adopţie“, lansată azi, 9 martie, la Cluj, la Biblioteca Judeţeană.

A gândit cartea ca un instrument pentru părinţi, chiar şi pentru un viitor frate sau o viitoare soră. Cărticica face parte din colecţia „Fiecare viaţă este un dar” alături de volume care explică pe înţelesul celor mici ce este sindromul Down şi sarcina. Cartea despre adopţie a avut lansări la Bucureşti, anul trecut, respectiv la Sibiu.

Veronica Iani le-a spus organizatorilor evenimentului că scrie cărţi cu subiecte greu de abordat pentru că „fiecare viaţă este un dar, iar lumea, şi în special copiii, au nevoie să afle acest lucru“.

Citește articolul integral pe Adevarul.ro
Blog

Adevarul.ro: Matematiciana care le povestește copiilor despre sarcină, dizabilități și adopție

Veronica Iani (45 de ani) scrie şi ilustrează cărţi pentru copii despre subiecte puţin pomenite în societatea românească: sindromul Down, adopţie, dizabilităţi fizice. Vocaţia şi-a descoperit-o din întâmplare şi după ce a trecut de prima tinereţe.

Veronica Iani e o constănţeancă de 45 de ani care pune pe hârtie povestioare despre acei oameni care rar ajung personaje de carte şi pe care societatea românească îi ţine încă la distanţă: cei cu sindromul Down şi cu dizabilităţi fizice.

„Mă simt ca un copil pus pe şotii. Uneori râd singură de ceea ce scriu“, ne povestea ea, la câteva zile după ce şi-a lansat, la Cluj, cea mai recentă carte, „Ioana. O poveste despre sindromul Down“.

„Nu poţi iubi un copil cu sindrom Down dacă nu îl cunoşti şi nu poţi înţelege ce mare dar este adopţia pentru un copil fără familie, până nu ştii ce se ascunde în sufletul celui adoptat“, spune ea.

După ce a terminat Matematica la Universitatea Ovidius din Constanţa, a fost profesoară cam trei ani. Veronica spune că primul an de dăscălie a fost o provocare, deoarece preda la clase ce aveau foarte mulţi copii de la un orfelinat din apropiere.

„Era tare greu. Copiii sufereau din cauza lipsei de iubire şi, de aceea, comportamentul lor era destul de violent. De fapt, uitându-mă în urmă, fiecare etapă a vieţii mele a fost o pregătire pentru ceea ce fac astăzi. E ca şi cum aş privi în urmă şi aş vedea cum Dumnezeu a trasat nişte drumuri care m-au adus aici. Şi nu au fost cele mai uşoare drumuri“, mărturiseşte scriitoarea.

Un băiat şi-a dorit să aibă şi el sindrom Down

Temele pe care le abordează Veronica Iani în cărţile ei pentru copii sunt o noutate în România.

„Am pornit pe un drum ceva mai greu: acela de a scrie despre lucruri mai puţin pomenite în cărţile de pe piaţă. Chiar cu riscul de a nu fi cumpărate. Am zis că, dacă se schimbă măcar ceva în sufletul unei persoane care citeşte, eu mă declar absolut mulţumită.

Şi chiar am avut o mare bucurie în acest sens. Mama unui băieţel de 9 ani care a fost la lansarea cărţii «Ioana. O poveste despre sindrom Down» mi-a spus că băieţelul ei i-a mărturisit că ar dori să aibă şi el sindromul Down, după ce a ascultat povestea. Am rămas cu gura căscată. Obiectivul meu a fost atins“, povesteşte emoţionată scriitoarea, mamă la rândul ei.

„Ioana. O poveste despre sindromul Down“ şi „Bebe. O poveste din burtică“ fac parte din colecţia „Fiecare viaţă este un dar“, pe care autoarea a gândit-o ca pe o sărbătorire a vieţii. În prima este descrisă venirea pe lume a unei fetiţe cu sindrom Down, iar în cea de-a doua, Veronica Iani le explică micuţilor cum stă treaba cu sarcina, pe înţelesul lor.

Citește articolul integral pe Adevarul.ro

Blog

Lansarea cărții „TUDOR. O poveste despre adopție” de Veronica Iani

Pe 2 iunie 2017, de Ziua Națională a Adopției, Editura Life Learning Education a lansat, împreună cu Asociația Tzuby’s Kids, care promovaează adopția de copii, cartea pentru copii „TUDOR. O poveste despre adopție” de Veronica Iani.

Scriitoarea și ilustratoarea Veronica Iani le-a citit copiilor prezenți – majoritatea adoptați – o poveste simplă și frumoasă despre un copil adoptat pe nume Tudor.

În carte, mama îi povestește lui Tudor că un copil adoptat este de două ori iubit – o dată de mama care i-a dat viață și a avut puterea să se despartă de el pentru a-i asigura o viață mai bună, și o dată de mama care, chiar dacă nu l-a purtat în pântece, l-a primit în inima ei cu mult drag și dor.

Blog

Lansarea cărții „IOANA. O poveste despre Sindromul Down” de Veronica Iani

În după-amiaza zilei de 15 martie 2017, la Librăria Mihail Sadoveanu din Bucureşti, în prezenţa unui public extrem de generos, format în mare parte din copii cu Sindrom Down şi părinţii acestora, scriitoarea şi ilustratoarea Veronica Iani şi-a lansat cartea „IOANA. O poveste despre Sindromul Down”.

Autoarea a explicat că a ţinut legătura îndeaproape cu familiile persoanelor cu Sindrom Down, care au ajutat-o să îşi definitiveze cartea. Părinţii au fost extrem de emoţionaţi de rezultat, deoarece cartea oglindeşte cu fidelitate şi emoţiile, ezitările şi teama lor după primirea diagnosticului care le-a schimbat viaţa.

Anca Răducănoiu, mama lui Mihai, un băieţel cu Sindrom Down care merge la o şcoală obişnuită, şi preşedinta Asociaţiei Mihai, a explicat: „Copii aceştia care au Sindrom Down nu conştientizează cât de grea e viaţa lor în societate, pentru că ei iubesc, sunt bucuroşi, sunt afectuoşi. Dar societatea noastră nu este pregătită încă să îi primească nici pe ei, nici pe alţii cu dizabilităţi. Mă bucur că cineva care NU are un copil cu Sindrom Down a scris o astfel de carte”.

Cei prezenţi au ascultat povestea – care în cazul multora era chiar despre ei – cu bucurie şi multă afecţiune faţă de autoare. La final, toţi copiii au luat autografe şi au primit o carte în dar, mulţumind cu mai multă recunoştinţă decât ştim să o facem mulţi dintre noi.

Blog

Lansarea cărții „Bebe. O poveste din burtică”, scrisă și ilustrată de Veronica Iani

Luni, 6 martie 2017, la Librăria Mihail Sadoveanu din București, scriitoarea şi ilustratoarea Veronica Iani şi-a lansat cartea „Bebe. O poveste din burtică”, organizând un atelier de lectură pentru copii și părinți.

Sala a fost plină până la refuz cu copii de toate vârstele, care au ascultat povestea venirii lor pe lume – spusă pe înțelesul lor – în lectura autoarei.

Cei mici au participat activ la eveniment. Ei le-au explicat celor prezenți ce sunt amprentele digitale (care se formează la fiecare persoană încă înainte de naştere) și că ele sunt unice și diferite pentru fiecare dintre noi.

Ba unul dintre tinerii ascultători a susținut că își amintește perfect lucruri petrecute cu el dinainte de a se naște! Și a fost crezut pe cuvânt.

Evenimentul şi cartea şi-au propus să omagieze mamele şi miracolul vieţii. După cum chiar BEBE o spune, când se adresează în gând mamei în ale cărei brațe urmează să ajungă:

Pesemne nu îmi voi aminti toate zilele petrecute aici, dar să știi că ai făcut o treabă minunată.
Îți mulțumesc că ai împărțit cu mine înghețata ta, că mi-ai citit, că mi-ai cântat, că mi-ai dat să ascult muzica ta preferată.
Îți mulțumesc pentru ochi, gură, mâini și picioare!
Îți mulțumesc pentru inima mea!