V-ați enervat de curând, după ce robotul de la bancă nu a știut să vă ofere ghidaj și lămuriri suplimentare? Dar ce ați zice dacă în câțiva ani, în locul lui, ar fi femeia-robot, deja faimoasa Sophia? Aceasta va însemna concedierea multor lucrători umani, spun unii. Deja un articol de anul trecut din ziarul The Times prevedea că, în curând, roboții îi vor putea înlocui până și pe profesori.
Atunci ce îi va mai face pe oameni să fie în continuare căutați pe o piață a muncii unde vor concura cu inteligența artificială? Apar, oare, noi nevoi educaționale în acest context? Se pare că da. Dar care sunt aceste nevoi? Ascensiunea roboților impune un paradoxal moment de reflecție cu privire la umanitatea noastră și rolul ei în lume, dar și cu privire la formarea noastră.
Invitat la Forumul Economic de la Davos din 2017, Jack Ma, fondatorul unei platforme de comerț electronic care l-a ajutat să intre în Top 40 al miliardarilor globali, a tranșat chestiunea astfel: „Nu ne putem învăța copiii să concureze cu mașinile. Sunt mai inteligenți decât acestea”. Ce vrea să spună de fapt? Că omul nu ar trebui să încerce să întreacă robotul. Sunt domenii în care cel din urmă va excela întotdeauna.
„Să-i învățăm [pe copii] lucruri unice, la care mașina nu îi va putea concura. Abilități non-cognitive, valori, credințe, gândire independentă, lucru în echipă, grijă față de ceilalți…”, a spus Jack Ma.
Afirmațiile sale deschid perspectiva către o latură a formării care ajută omul să devină… pe deplin uman!
World Economic Forum a publicat luna trecută un articol despre ascensiunea inteligenței artificiale pe piața muncii, enumerând 10 abilități care îi vor face în continuare indispensabili la locul de muncă pe oamenii care le manifestă: rezolvare de probleme complexe, gândire critică, creativitate, lucrul cu oamenii (leadership, people management), comunicare și cooperare, inteligență emoțională, discernământ și luare de decizii, orientarea spre ajutorare, negociere, flexibilitate cognitivă.
Așadar, nevoile educaționale ale noii ere țin de soft skills (abilități de comunicare și relaționare) și life skills (abilități de viață). De construirea de caracter și formarea de atitudini. Are loc practic o revalorizare a abilităților de viață – o nevoie educațională universal valabilă, în orice epocă și în orice loc.
Iar acestea nu vor putea fi transmise în absența unui model uman de referință. Probabil că așa se explică de ce World Economic Forum include meseria de profesor într-un „Top 10 cele mai căutate profesii pe piața muncii în 2020” care nu pot fi automatizate.
Articolul citat menționează că probabilitatea de automatizare a meseriei de profesor este de 1%. Pentru comparație, meseriile de agent de asigurări sau contabil au 98-99% șanse de a fi automatizate!
Probabil că a fi uman se poate învăța doar de la oameni. De la roboți am putea învăța cel mult să fim umani la modul în care un robot înțelege – din afară – ce înseamnă aceasta.
Și probabil că omul va avea mereu mai multe tipuri de inteligență decât mașina: emoțională, spirituală. În plus, reflexivitatea și autoreflexivitatea par apanajul exclusiv al umanității – și mai ales al profesorului, care este nevoit să se adapteze în permanență la nevoile elevilor.
Neurosavantul Manfred Spitzer, care în această vară a poposit pentru scurt timp în România, avertiza, la o întâlnire informală cu părinții și copiii bucureșteni, că inteligența artificială nu poate reflecta cu privire la propriile procese de învățare. Sau cel puțin nu le poate preda altora.
Și, aș adăuga eu, chiar dacă ar face-o, probabil că am descoperi că aceste procese sunt fundamental diferite față de cele ale minții umane.
Cred că mașina nu va putea fi niciodată un profesor complet pentru persoana care aspiră la împlinirea întregului său potențial uman. Iar profesorii sunt ultimii care să se teamă de roboții apăruți pe piața muncii.
Rețin ideea lui Jack Ma că cel mai bun antidot pentru teama de roboți nu este să-i emulăm, încercând să devenim mai buni la ceea ce fac ei (nu vom reuși!), ci să ne străduim să ne desăvârșim propria umanitate. Astfel, vom putea mereu depăși nu doar mașina, ci și pe noi înșine.
În acest proces, profesorul este chemat să fie punct de referință pentru cei care caută autodepășirea. Este un rol mai greu decât însușirea oricărei tehnici de predare, chiar și decât scrierea unui tratat de pedagogie. Pentru că este un rol memorabil. Se imprimă în suflete și modelează minți.
Sursa: Articolul a apărut prima dată pe Sucitorul de minți – Blog academic
0 Comments