Potrivit OECD (2025), 82% dintre profesorii europeni cred că rolul lor va evolua către forme de predare mai personalizate și mai creative, datorită inteligenței artificiale (IA).
Acest lucru nu este întâmplător. Mașina preia povara repetiției; omul își redobândește privilegiul relației. Profesorul devine un curator de conținut, filtrând și contextualizând resursele generate de IA pentru a păstra relevanța. El devine un mentor cognitiv, ghidând elevii să interpreteze răspunsurile automate, să transforme informația în cunoaștere și semnul în sens.
Și, mai presus de toate, profesorul devine dirijorul inteligenței educaționale, capabil să orchestreze contribuțiile umane și algoritmice într-o singură simfonie a învățării.
Poate că într-o zi profesorii nu vor mai fi plătiți pentru numărul de ore predate, ci pentru transformarea pe care o fac posibilă: pentru progresul, implicarea, creativitatea și încrederea elevilor lor.
Pentru că predarea nu înseamnă ocuparea timpului, ci metamorfozarea lui.
Educația a fost întotdeauna un act de credință în lentoare. Dar acum intră într-o nouă eră, una în care timpul se accelerează fără a-și pierde sensul, în care cunoașterea circulă mai repede decât programele școlare, iar valoarea unui profesor nu mai este măsurată prin orar, ci prin amprenta lăsată asupra minților.
Profesorul nu mai este un executant al programelor; el este poetul învățării.
Modelează traiectorii, țese conexiuni invizibile și inventează limbaje noi între om și mașină. Iar în această metamorfoză tăcută, ar putea redescoperi ceea ce nu ar fi trebuit să piardă niciodată: libertatea de a gândi educația nu ca pe o sarcină cronometrată, ci ca pe o artă.
Sursa articolului: Dr. Tawhid Chtioui, aivancity.ai
Freepik / gpointstudio
0 Comments